|
Revista "Femeia"
din august 2001
"Lumina sperantei" |
Beatrice Niculita poseda inca din
frageda copilarie capacitatea rara de a vedea invelisurile energetice ale
corpurilor (denumite aura) in toata frumusetea lor coloristica. Aura energetica
ofera informatii vaste privind atat starea corpului fizic caruia ii apartine,
indiferent ca este vorba de obiecte neinsufletite, de plante, de animale sau de
oameni, cat si privind interactiunile acesteia cu mediul ambiant.
Incurajata de unii dintre fostii ei profesori, Beatrice s-a dedicat studierii
aurei energetice umane, colaborand in acest scop si cu medici cu inalta
pregatire profesionala. Acestia din urma, la inceput sceptici, au supus-o la
numeroase teste care au constat, printre altele, in diagnosticarea unor pacienti
pentru care ei dispuneau de radiografii sau ecografii si de rezultatele unor
analize medicale complexe. Diagnosticul realizat prin vizualizarea si
interpretarea aurei energetice a coincis, in marea majoritate a cazurilor, cu
cel al colectivului de medici, confirmandu-se astfel valoarea medicala a
acestei proceduri.
Pentru a realiza performanta de a
putea interpreta cele vazute in aura energetica, Beatrice a trebuit sa depuna o
vasta munca de cercetare, cu multa rabdare si perseverenta. Astfel, a reusit sa
inteleaga semnificatiile tuturor particularitatilor intalnite in aura.
Diagnosticare prin vizualizare si
interpretarea aurei energetice
Ea poate oferi informatii
exacte privind starea actuala de sanatate a tuturor organelor si zonelor
corpului uman, informatii privind predispozitiile pacientului pentru
imbolnaviri viitoare, indiferent ca este vorba de boli usoare sau de
unele deosebit de grave (precum osteoporoza sau diversele forme de
cancer), dar si informatii privind socurile emotionale, precum si
anumite raniri fizice care au afectat in trecut pacientul. Mai mult
decat atat: aura energetica ofera informatii exacte si asupra
trasaturilor de caracter ale persoanei diagnosticate.
Se stie ca efectuarea unei
biopsii pentru diagnosticarea cancerului in cazul unei tumori, de
exemplu, presupune recoltarea de material biologic implicand anumite
riscuri si necesita un timp relativ
indelungat. Cancerului ii corespunde in aura o anumita culoare care nu poate fi
confundata. Deci diagnosticarea cancerului pe aura energetica se poate face
practic imediat.
Diagnosticarea unei lambliaze
(giardia) necesita, de obicei, fie analize repetate, fie o procedura mai scurta,
dar mult mai neplacuta: drenatul biliar. Pe baza vizualizarii aurei,
diagnosticul de lambliaza se poate pune imediat. Existenta acestui parazit este
evidentiata printr-o culoare specifica. Tot rapid se pot diagnostica prin
vizualizarea si interpretarea aurei energetice infestarile cu trichomonas si
candida, precum si infectiile cu streptococi si cele cu stafilococi.
Prin aceeasi metoda rapida se poate
evidentia existenta unor chisturi, a unor fibroame si a unor calculi biliari si
urinari, putandu-se preciza, in toate cazurile, si dimensiunile respective.
Mai pot fi evidentiate deficitele de
calciu, de magneziu, de fier si altele.
Vizualizarea si interpretarea aurei
energetice permit si diagnosticarea imediata, fara echivoc, a stresului psihic,
a stresului electromagnetic si a virozelor, psihozelor si a tulburarilor de
personalitate.Urmarindu-se fluxurile de energie
subtila din componenta aurei de-a lungul coloanei vertebrale, se pot vedea cu
precizie chiar si deplasarile abia perceptibile ale unora din vertebre fata de
pozitia lor normala.
Cum se procedeaza? Pacientul, sta in
picioare, in fata unui perete alb imaculat, iar Beatrice ii priveste aura de la
o distanta de circa 4 metri, intai din fata, apoi din profil si din semiprofil.
Procedura dureaza, in medie, circa 15 minute. Pentru a avea o rezolutie clara,
este recomandabil ca pacientul sa fie imbracat in haine de culoare uni,
evitandu-se albul si nuantele deschise. Pe langa cele deja mentionate,
avantajele unei astfel de diagnosticari sunt evidente. Pacientul nu este supus
unor iradieri, nu i se recolteaza probe biologice (ceea ce presupune intepaturi,
incizii, chiuretari etc.), nu se dezbraca.
In timpul diagnosticarii, printr-un
dialog deschis, se incearca determinarea cauzelor psihice ale suferintelor
existente, precum si a predispozitiilor pentru imbolnaviri, sugerandu-se solutii
pentru inlaturarea acestora.
Dupa diagnosticare se fac
recomandari terapeutice pe care pacientul urmeaza sa le si aplice, in
majoritatea cazurilor, singur. Se prescriu, dupa caz: macerate, infuzii,
decocturi de plante, produse apicole, terapii cu argila folosita intern
si extern, bai de tot felul, tonice si drenoare pe care si le prepara
pacientul insusi dupa retetele care i se pun la dispozitie. Suferindul
este instruit sa-si faca masaj reflexogen.
Pornindu-se
de la realitatea ca nu exista pacienti identici, toate produsele se
testeaza pentru fiecare in parte. Testarile se refera la efectul
produsului sau procedurii terapeutice, la dozele zilnice, la durata
tratamentului, la eventuala ciclicitate a unor tratamente si altele.
Pentru inlaturarea starilor de disconfort psihic ce duc la imbolnaviri
se recomanda pacientului folosirea esentelor florale. Pentru alegerea
esentei sau a esentelor cu eficienta maxima, Beatrice analizeaza
interactiunea aurelor. Urmeaza stabilirea dozelor prin metode de
biodetectie, cu ajutorul pendulului. S-au obtinut rezultate foarte bune
in tratarea: tulburarilor hormonale (mastite, mastoze, chisturi
ovariene, fibroame, hipo si hipertiroidii), gastrite, ulcere,
dischinezii biliare, nisip si calculi biliari si renali, hipocalcemii,
infectii de diverse tipuri si avand diverse localizari, parazitoze si
multe altele.
Chipul terapeutei parca se lumineaza
cand ne relateaza cateva dintre numeroasele succese terapeutice obtinute.
- Adriana P avea o nevroza
de care nu reusea sa scape, in ciuda faptului ca o consultasera mai multi
medici. Prin analiza aurei si a starilor sufletesti care-i puteau perturba
armonia interioara, Beatrice Niculita a ajuns la concluzia ca fata a suferit un
soc nervos la 11 ani, cand a asistat la un accident rutier. Terapia cu esente
florale recomandata de profesorul Pap a fost salvatoare: dupa primele 10 zile
ticurile s-au redus considerabil, iar dupa doua saptamani au disparut complet.
- Terapia cu esente
florale l-a ajutat pe Mihai S., de 12 ani, sa se vindece de enurezis dupa numai
3 saptamani. Toate tratamentele anterioare nu dadusera rezultate. Cei doi
terapeuti au examinat, pe rand, posibilele cauze ale bolii; pana cand au
constatat ca baiatul se teme de intuneric si i-au administrat terapia adecvata.
- Emil D. a fost tratat
timp de 6 saptamani la Spitalul nr. 9 din Bucuresti, suferind de o depresie
profunda. Era sceptic atunci cand a venit pentru tratament la cei doi terapeuti.
Prin vizualizarea aurei sale s-a descoperit adevarata cauza a bolii: o veche
giardioza, netratata corespunzator. S-a vindecat dupa ce a urmat tratamentul
prescris.
- Daniela C. facuse o
gastrita in urma relatiilor tensionate indelungate la locul de munca.
Tratamentul prescris si mai ales schimbarea serviciului i-au refacut sanatatea.
- Doina L. era propusa
pentru operatie, suferind de mastita. Analiza pacientei a evidentiat cauza
bolii: neavand copii, decisese impreuna cu sotul ei sa infieze o fetita de la
orfelinat. Se atasasera de copil, dar cand actele de infiere au fost gata, au
aflat cu stupoare ca fusese incredintata cu doar cateva zile inainte unor
straini, desi se cunostea demersul lor. Socul emotional a cauzat boala femeii.
Prin tehnici de desensibilizare, pase energetice, recuperare fizica (prin
cataplasme cu argila, tratament cu plante) s-a vindecat.
- Paulei C. i se
recomandase operatia, suferind de cancer mamarin faza incipienta. Dupa
tratamentul prin terapii alternative, chiar chirurgul care urma s-o opereze a
constatat, cu uimire, ca nu mai este necesara interventia chirurgicala.
Cei doi terapeuti au redat sanatatea
si speranta multor oameni, majoritatea optand pentru terapiile alternative dupa
ce tratamentele clasice n-au dat rezultate.
Lucrand in tandem se amplifica
practic calitatile fiecaruia: empatia, tenacitatea, perseverenta de Leu ale
sufletistei Beatrice Niculita se imbina armonios cu calmul, toleranta, intuitia
de Peste caracteristice profesorului Pap. Numitorul lor comun: bucuria traita
cand alina impreuna suferintele bolnavilor. |